• BVB: Fuziunea cu SIBEX a fost aprobata......DIGI COMUNICATII anunta intentia de listare la Bursa de Valori Bucuresti......

 

Piata va fi saturata si in 2016, in timp ce cresterea cererii va incetini de la varful ultimilor cinci ani, a scris marti AIE in raportul sau lunar privind piata petrolului.

Raportul OPEC a aratat luni ca va creste cererea de petrol la nivel mondial, in timp ce aprovizionarea non OPEC se va contracta in 2016.

"Situatia curenta din piata petrolului este pozitiva... ma astept sa vad o piata echilibrata in 2016, in cazul in care situatia actuala persista", a spus Secretarul General al OPEC, Abdullah Al-Badri.

Proiectiile OPEC sunt ca productia de petrol din SUA va scadea anul viitor, pentru prima data in opt ani.

"Piata poate fi dezechilibrata pentru un timp mai lung", a spus AIE. "O incetinire semnificativa a cresterii cererii pentru anul viitor si sosirea anticipata de petrol iranian, facilitata de ridicarea sanctiunilor internationale sunt susceptibile de a mentine o piata a petrolului excedentara in 2016".

Observati, banuiesc, neconcordantele dintre discursurile celor doua parti. Totusi din raportul AIE reiese o perspectiva mai bearish decat din cel al OPEC.

Perspectivele cererii pentru 2016: "Incetinire semnificativa"

AIE procnozeaza cresterea cererii globale de petrol, care va reveni la nivelurile de trend pe termen lung de 1.2 milioane de barili pe zi anul viitor, in scadere de la 1.8 milioane de barili pe zi in 2015, ca urmare a procnozei economice slabe pentru producatorii de petrol ca Brazilia, Rusia, Canada, Venezuela si Arabia Saudita.

Consumul global va fi in medie de 95.7 milioane de barili pe zi in 2016, cu aproximativ 100 de mii de barili pe zi mai putin comparativ cu previziunile din raportul de luna trecuta.

"Perspectiva cererii pentru 2016 este semnificativ mai slaba" ca urmare a "retrogradarii perspectivelor macroeconomice si a asteptarilor ca pretul petrolului sa nu mai repete declinul din 2015", a spus AIE.

La piata saturata se adauga Iran si Irak

Iranul ar putea creste productia la 3.6 milioane de barili pe zi de la 2.9 milioane de barili pe zi in prezent, odata ce sanctiunile vor fi anulate la inceputul anului viitor, a estimat AIE.

AIE spune ca productia record din Irak a condus la cresterea ofertei de petrol a OPEC in septembrie. Irak a crescut productia cu 130 de mii de barili pe zi la 4.3 milioane de barili pe zi.

Totusi "probleme grave de solicitare bugetara si probleme cu securitatea si infrastructura in curs de desfasurare sunt susceptibile a limita cresterea ofertei pe termen scurt", se arata in raportul AIE.

Productia OPEC in crestere

Productia OPEC a crescut cu 90 de mii de barili pe zi pana la 31.72 milioane de barili pe zi in septembrie, cel mai ridicat nivel din iulie, depasind plafonul de 30 milioane de barili pe zi recomandat grupului, a spus AIE.

Productia din Arabia Saudita a fost usor mai scazuta decat in august, de 10.2 milioane de barili pe zi, dar totusi productia a ramas ridicata depasind 10 milioane de barili pe zi pentru a saptea luna consecutiv.

In timp ce AIE a ridicat asteptarile pentru tarile producatoare non OPEC, datorita productiei peste asteptari din Brazilia, Canada si Rusia, totusi aceasta se va contracta semnificativ in 2016.

Totalul productiei non OPEC se previzioneaza ca va scadea cu 500 de mii de barili pe zi, iar AIE a declarat in raportul de luna trecuta ca este cea mai puternica scadere din 1992.

Procnoza AIE pentru productia de petrol a SUA este ca aceasta va scadea la 12.56 milioane de barili pe zi in 2016 de la 12.75 milioane in acest an.

Agentia a declarat: "Cresterea ofertei non OPEC o sa dispara rapid", "o mare parte a incetinirii ritmului este in SUA".

sursa: oilpro.com