• BVB: Fuziunea cu SIBEX a fost aprobata......DIGI COMUNICATII anunta intentia de listare la Bursa de Valori Bucuresti......

 

Vicepresedintele si CEO-ul SABIC, gigantul din industria produselor petrochimice al Arabiei Saudite, a declarat miercuri ca piata mondiala a petrolului s-ar putea indrepta spre o anumita stabilitate si ca se asteapta ca Brent sa fie cotat la 60 USD/ baril  pana la sfarsitul acestui an.

Luand cuvantul la CNBC pe marginea Forumului Boao pentru Asia, Yousef Al-Benyan a declarat ca anii 2016 si 2017 vor fi o provocare pentru industria globala O&G. Cu toate acestea, el a descris perspectivele pentru anul 2018 si anii ce vor urma intr-o viziune optimista.

"Desigur preturile nu sunt la nivelul la care ne dorim ca ele sa fie, dar acest lucru este normal intr-o piata ciclica", a declarat Al-Benyan pentru CNBC. "O multime de oameni cred ca atunci cand pretul petrolului creste, ofera randamente mai bune cu privire la investitii... dar stabilitatea este foarte importanta, nu numai pentru noi, ca producator, ci si pentru clienti, si acesta este obiectivul nostru principal in acest punct".

Implicit, referindu-se la criticile indreptate catre OPEC, el a adaugat ca pretul petrolului este "condus de pietele globale, nu manipulat de un singur grup, este o situatie de cerere si oferta".

Referindu-se la strategia actuala a SABIC, el a spus ca aceasta companie este concentrata pe oportunitatile externe, ineficientele interne si deservirea in mod eficient a clientilor sai, mai degraba decat pe "fixarea pretului materiei prime", potrivit raportului CNBC.

Pe fondul incetinirii cresterii economice in China, SABIC "va mentine cursul", deoarece volumele sale de vanzari sunt inca puternice, a declarat Al-Benyan.

SABIC se descrie pe site-ul sau ca o companie publica cu sediul in Riyadh, Arabia Saudita. 70% din actiunile companiei sunt detinute de guvernul Arabiei Saudite, iar restul de 30% sunt detinute de investitori privati din Arabia Saudita si din alte tari ale Consiliului de Cooperare al Golfului.

SABIC s-a infiintat in 1976 prin decret regal si cresterea sa a fost absolut miraculoasa. Astazi compania are operatiuni in peste 50 de tari, cu o forta de munca la nivel mondial de peste 40 de mii de persoane.