• Banca Transilvania, TLV este interesata in achizitia Bancii Romanesti......

 

Vestile despre situatia economica a Chinei par sa nu mai tina prima pagina a ziarelor in ultima vreme, iar pretul petrolului a mai crescut, dat fiind ca in Statele Unite a inceput sezonul de condus de vara.

Vineri petrolul Brent a inchis la valoarea de 49.86 USD pe baril iar WTI la 49.05 USD pe baril. In ciuda anunturilor OPEC cum ca isi vor mentine politica in ceea ce priveste productia de petrol, pentru moment piata pare sa nu ia in seama acest "amanunt" si se pregateste sa atinga noi maxime in aceasta vara.

In afara pietei FOREX, nimeni nu pare sa fie prea tare surprins de numarul de noi locuri de munca din SUA anuntat vineri, numai 38 de mii, nici macar bursa americana ai carei indici de abia daca au regresat cu jumatate de procent: DOW -0.18%, NASDAQ -0.58% si S&P -0.29%.

Oricum, dupa o jumatate de an atat de dificil, pietele par sa fi obosit sa reactineze la toate anunturile privind indicii, sau la toate declaratiile oficialilor - indiferent de ce oficiali ar fi vorba.

Dupa cum s-au exprimat mai multi economisti din piata, o recesiune nu pare iminenta si de aceea este posibil sa asistam la niste cresteri frumoase pe actiuni in aceasta vara. Nici nu incape vorba ca acestea ar fi suficiente, mai ales dupa ce in prima parte a anului ne-am mandrit cu un top al evolutiei companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti, BVB, evolutii care, cu o singura exceptie, au fost negative.

Astazi putem incepe ziua de tranzactionare de la un top al evolutiilor pozitiv pentru acest an, cel putin pentru primele patru pozitii: Banca Transilvania, TLV, 8.64%, C.N.T.E.E. Transelectrica, TEL, 6.86%, Electrica, EL, 3.93% si S.N.T.G.N. Transgaz, TGN, 2.17%.

Este aceasta evolutie una multumitoare, mai ales dupa ce au trecut sase luni din acest an? Evident ca nu. Si unde mai punem ca spre sfarsitul anului situatia este posibil sa se inrautateasca din nou, si toate aceste firave cresteri sa fie sterse complet?

Pentru inceput, cei care si-au alocat un portofoliu special pentru Bursa de Valori Bucuresti, BVB, si care au cumparat actiunile acestor companii la preturi foarte bune, in momentul in care toata lumea fugea de achizitionarea de actiuni, este posibil sa inregistreze un profit frumusel din vanzarea acestora pe la sfarsitul lunii iulie sau in luna august.

Dar, sa vedem, pe rand, cum au evoluat aceste companii si ce asteptari putem avea in continuare de la acestea:

Banca Transilvania, TLV, intre acordarea de actiuni gratuite si interesul manifestat pentru noi achizitii

Dupa cum ne-a obisnuit de la finalul anului 2014, Banca Transilvania, TLV, a avut un parcurs fulminant pe Bursa de Valori Bucuresti, BVB, parcurs la care nu vrea sa renunte cu una cu doua.

Dupa acordarea unui dividend in numerar de 0.40 RON/ actiune, ceea ce reprezinta un randament de 14.3%, plus 20.48 actiuni gratuite la fiecare 100 de actiuni detinute la data 27.05.2016, potrivit mass-media Banca Transilvania, TLV, este interesata in acest moment de achizitionarea Veneto Banca Romania. Daca s-ar concretiza aceste planuri ale Bancii Transilvania, TLV, atunci, probabil, pretul actiunilor ar depasi cu mult pretul inregistrat inainte de acordarea dividendului.

Oricum, increderea investitorilor in actiunile acestei banci se observa prin faptul ca pretul de luni, 2.345 RON/ actiune, a corespuns unui pret de vineri, 27.05.2016, ajustat numai pentru valoarea actiunilor gratuite distribuite de catre Banca Transilvania, TLV, nu si pentru valoarea dividendului in numerar care ar fi corespuns unui pret de 2.0155 RON/ actiune.

Investitorii in actiunile Bancii Transilvania, TLV, au sanse sa recupereze pana aproape de valoarea actiunilor inregistrata inainte de acordarea dividendului.

Vor atinge actiunile companiei C.N.T.E.E. Transelectrica, TEL, un maxim de 35-36 RON/ actiune in aceasta vara?

In dorinta de a beneficia de dividendul acordat de compania C.N.T.E.E. Transelectrica, TEL, investitorii au apreciat actiunile acestei companii, vineri, pana la valoarea de 31.15 RON/ actiune.

Dividendul acordat in acest an de C.N.T.E.E. Transelectrica, TEL, se ridica la valoarea de 2.65 RON/ actiune, iar data platii acestui dividend este 28 iunie 2016.

Increderea investitorilor in viitoarele aprecieri ale acestor actiuni se vor vedea astazi, prima zi ex-dividend, prin pretul la care se vor tranzactiona actiunile companiei. Daca acestea se vor ajusta la valoarea totala a dividendului si nu va aparea o tendinta de reapreciere imediata, atunci, este posibil ca sa avem un sfarsit de an in flat pentru actiunile acestei companii sau, oricum, nu unul stralucit. Oricum, soarta aprecierior pe termen lung a tuturor emitentilor listati pe Bursa de Valori Bucuresti, BVB, va depinde in mare masura de evolutiile macroeconomice internationale la care vom asista in continuarea acestui an.

Electrica, EL, va depasi recordul anterior de 13.2 RON/ actiune?

De la listarea sa si pana in prezent, actiunile companiei Electrica, EL, au depasit in doua randuri pragul de 13 RON/ actiune, si anume pe data de 19.09.2014 au atins un maxim de 13.20 RON/ actiune si pe data de 20.08.2015 au atins un maxim de 13.10 RON/ actiune.

In rest, cel mai sigur, dar, totusi, cu un randament deloc de neglijat era sa cumperi actiunile companiei Electrica, EL, la un pret apropiat de 11 RON/ actiune si sa le vinzi, mai apoi, pe la 12.60 RON/ actiune.

Faptul ca de la listarea companiei Electrica, EL, fondurile de pensii private au fost prezente si interesate de actiunile acestei companii, te ferea de orice risc ca aceste actiuni sa scada sub valoarea de 11 RON/ actiune, cel putin, pe termen mai indelungat. Norocosii au putut achizitiona actiunile acestei companii, Electrica, EL, si sub aceasta valoare, in doua trei randuri, la un pret de 10.80 RON/ actiune.

Ramnane de vazut daca in aceasta vara aceste actiuni Electrica, EL, vor performa si vom vedea un maxim de macar 13.50 RON/ actiune, dar parerea mea personala este ca nu, si nu mi-as asuma riscul sa tin un portofoliu de valoare ridicata pe actiunile Electrica peste valoarea de 13 RON pe actiune.

S.N.T.G.N. Transgaz, TGN, nu mai este ce a fost odata, dar macar un pret de 290-295 RON pe actiune...

Cu toate ca este anul sectorului de utilitati la nivel mondial, nu am vazut vreo apreciere spectaculoasa pentru actiunile transportatorului de gaz, S.N.T.G.N. Transgaz, TGN, sau, mai bine spus, nu am vazut nici o apreciere pana acum cateva zile.

Ar fi foarte putin probabil sa vedem o crestere a acestor actiuni peste pragul de 300 RON/ actiune, fie acea crestere chiar si izolata.

Actiunile companiei Transgaz, TGN, au mai mult o valoare pe termen lung pentru investitori ca si o securizare a portofoliului, si mai putin prin prisma unor aprecieri semnificative pe termen scurt.